Salut,
Am apelat la VipMed pentru un set de analize extinse pentru barbati de peste 40. Mi-au recomandat spitalul Koc American Hospital din Istanbul, pe care l-am și ales. Întregul proces este extrem de simplu și merge de la sine, fără birocrație, fără contracte și nda-uri complicate. VipMed s-a ocupat integral de logistica călătoriei (avion, hotel, transferuri), ceea ce mi-a salvat o grămadă de timp și energie și mi-a dat linistea necesara sa mă concentrez pe analize. La spital am fost indrumat si ajutat de o traducatoare (romano-turca, angajată a spitalului) care a organizat întreaga logistică a analizelor, a mers cu mine la toate analizele și interpretarea rezultatelor. Desigur, poți discuta și in engleza cu doctorii, însă am preferat sa nu risc interpretări greșite.
Totul a durat trei zile, din care aproximativ 2.5 zile au fost alocate analizelor și investigațiilor (probe biologice, ecografii, radiografii, endoscopie etc) si jumatate de zi alocat interpretarii analizelor de catre doctorii specialisti (cardiologie, gastroenterologie, neurologie, urologie, dieta, dermatologie etc). La final am primit rețetele și dieta ce trebuie urmate pana la următorul control. Rețetele le-am cumparat de la farmacia de vis-a-vis de spital (am verificat și toate medicamentele fie se găsesc în România fie se găsește un echivalent). Analizele au “curs” una după alta, cu maxim 30 minute de așteptare intre ele, timp de aproximativ șapte ore pe zi.
As vrea sa mentionez și cateva aspecte legate de pret. Costul excursiei în sine depinde de cat de mult vrei sa optimizezi costurile: poți alege hoteluri intre 50 Euro/noapte pana la 220Euro/noapte, poti cumpara bilet de avion tur-retur sau bilet open return, poți sta fix 3 zile sau sa iti prelungesti cu cateva zile sederea in Istanbul. Eu unul am preferat sa stau o saptamana intreaga, să-mi dau timp sa savurez Istanbulul. Costul investigațiilor sunt doar aparent mai ridicate decat in România. În realitate dacă ai cuantifica timpul de stat în trafic, stresul de pe culoarele spitalului, așteptările după disponibilitatea unor doctori sau aparate, căutarea unor doctori experimentați care sa interpreteze rezultatele, realizezi ca e posibil ca în România sa te coste dublu. Costul medicamentatiei depinde probabil de afectiune, de tratament; în cazul meu nu a fost scumpă.
Cam asta am avut de zis. Va doresc sa va meargă bine, sa puteți ajuta pe toți cei ce au nevoie.
Va mulțumesc,